ISTORICUL ȘCOLII NORMALE „VASILE LUPU” IAȘI
constituit mai ales de pătrunderea ideilor iluministe întâi în Transilvania, iar apoi în Moldova şi Ţara Românească.
Dintre toate obiectivele iluminismului în mod deosebit interesează atenția pe care a acordat-o învățământului primar și răspândirii științei de carte în rândul maselor populare, fiind principalii pași în construirea unei școli naționale care să corespundă nevoii de cultură a maselor.
înainte, în Moldova, o întâmplare fericită a fost apariția lui Gheorghe Asachi, un tânăr cu o temeinică pregătire culturală dobândită la Lemberg, Viena și Roma.
Activitatea sa de organizator și îndrumător al școlilor naționale din Moldova începe cu înființarea în 1828 la mănăstirea
Trei Ierarhi a școlii.
Regulamentul organic ducând la înființarea unor școli ținutale în Moldova, era nevoie și de pregătirea învățătorilor
la mănăstirea Trei Ierarhi.
În 1851 s-a desființat regulamentul cunoscut sub numele de „Așezământul pentru organizarea învățăturii publice din principatul Moldovei” care prevedea înființarea de școli publice în orașe și sate și de asemenea, prevedea înființarea
unui curs de pedagogie cu durata de un an la Școala Primară Vasiliană de la mănăstirea Trei Ierarhi unde se va organiza
și un Internat pentru tinerii meniți a ajunge învățători sătești.
Preocupările pentru înființarea școlii preparandale încep din 1853, iar în martie 1854 se întocmește „Proiectul pentru
înființarea Institutului preparandal”, proiect care va fi pus în aplicare abia în 1855.
La 15 decembrie 1855 lua astfel ființă prima școală de pregătire a învățătorilor din cele două țări românești aflate încă sub suveranitate turcească, moment istoric al organizării învățământului normal și primar pe baze științifice.
Din acest moment Iașul și Moldova vor îndeplini un rol esențial în pregătirea unitară a învățătorilor din țara noastră,
școala preparandală de la Iași constituind ulterior model de organizare pentru celelalte școli predagogice din Moldova
și Țara Românească.
Primul director al școlii a fost Anton Velini, absolvent al Gimnaziului Vasilian (ulterior Liceul Național) și doctor în
filosofie, titlu obținut la Universitatea din Viena. El a condus Școala primară de la Trei Ierarhi, Școala Preparandală
și Internatul preparanzilor până în anul 1863.
Tinerii recomandați să urmeze școala preparandală trebuiau să fie fii de preoți, dascăli sau alți săteni în vârstă de 17 ani
și cu „certificat de moralitate iscălit” de preotul și proprietarul locului (boierul).
Prima denumire a școlii a fost aceea de Școală Preparandală.
Aflată în pericol de desființare în 1863 deoarece rolul său nu era înțeles nici de public nici de autorități, școala a fost
preluată la conducere de Titu Maiorescu, director al Gimnaziului central (Liceul Național) și rector al Universității,
care a intuit importanța formării învățătorilor pentru dezvoltarea învățământului mai ales rural.
Titu Maiorescu a utilizat pentru prima dată denumirea de Școală normală în sensul de școală pregătitoare pentru
învățători. El a propus numele școlii, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza a admis ca școala să fie numită Institutul
lui Vasile Lupu. Ulterior, numele de Institutul normal Vasile Lupu s-a păstrat până în 1890 când s-a statornicit cel de
Școala Normală „Vasile Lupu”.
Denumirea de Școala Normală „Vasile Lupu” a fost înlocuită din 1948 cu cea de Liceul Pedagogic „V. Lupu” și ca rezultat al eforturilor neîntrerupte ale învățătorilor din prima jumătate a secolului al XX-lea pentru ridicarea școlilor normale la nivelul de cultură al liceelor și pentru accederea la cultura universitară.
În anul 1993 s-a revenit la numele inițial de Școala Normală „Vasile Lupu” în semn de recunoaștere față de contribuția pe care a avut-o instituția la dezvoltarea învățământului pedagogic și primar din țara noastră.
Asupra serviciilor pe care le-a adus Titu Maiorescu Școlii Normale „Vasile Lupu” și învățământului vom reveni ulterior, în capitolul specific. Cu certitudine că el rămâne fondatorul care a creionat cu mare rigoare și precizie fizionomia Școlii Normale „Vasile Lupu”.
În anul 1868 a fost înlocuit la conducerea școlii de către Grigore Petrovanu. Acesta a condus școala între 1868-1869 și ulterior, 1876-1877.
A urmat Mihail Ianculescu între 1869-1874, când durata studiilor la Școala Normală era deja de 3 ani, la propunerea ministrului Titu Maiorescu.
Începând cu 1874 până în 1876 la conducerea școlii a fost junimistul Samson Bodnărescu.
Cel mai însemnat director de la Maiorescu la Constantin Meissner a fost Petru Cujbă. El a condus Școala Normală „Vasile Lupu” între anii 1877-1886. Cele mai importante probleme pe care le-a statornicit, deși fuseseră provocări și pentru înaintașii săi, au fost cele legate de disciplinele ce se predau în Școala Normală, dintre care cele mai însemnate în formarea învățătorilor erau pedagogia și limba și literatura română.
Petre Cujbă a fost cel care poate fi considerat întemeietorul școlii de aplicație deși ideea fusese avansată de Anton Velini cât și de Titu Maiorescu, practica pedagogică fiind legiferată abia în 1876.
De asemenea, Petre Cujbă este cel care s-a preocupat de un nou local propriu al școlii deoarece cel în care funcționa devenise neîncăpător.
Dacă până în 1881 corpul profesoral era nestatornic, constituit mai ales din suplinitori, școala depășea acest moment formându-și deja un corp profesoral stabil, alcătuit din oameni cu temeinică pregătire, personalități culturale, puternic devotați școlii și elevilor. În felul acesta se instituia la Școala Normală o atmosferă de aleasă spiritualitate și o tradiție de dezbatere academică a tuturor chestiunilor importante ce priveau școala și învățământul.
În 1886 la conducerea școlii vine Constantin Meissner care, prin modul cum a înțeles să organizeze școala, a reușit să o plaseze pe primul loc în învățământul secundar din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu